Nota:Acest text este pur fictional si nu are nicio legatura cu mine sau alte persoane.

 

Am fugit! Am fugit ca de dracu’! Si mi-e rusine! Mi-e rusine! Mi-e rusine!

Am lasat-o acolo, zacand pe jumatate despuiata. Dar nu din cauza mea! Nu, nu! Era cald, da, foarte cald, canicula ce mai! Iar ea statea intinsa pe cearceaful alb, foarte dantelat si oaches asa cum se facea pe vremuri. Si ce vremuri domne’! Strigate, lupte, razboaie, tot tacamul! Toti niste eroi! Da, acei eroi de care nimeni nu ma tine cont, pierduti in negura vremii…

Stalingrad, Odessa, Marasesti, Calugareni, ce batalii domne‘! Ce istorie! Sangele de jun inca mai imi umbla prin vene! Dar ea? Cum ramane cu ea? Sa ma intorc? Sa o dau uitarii? Sa o las in mahalaua aia? Sa fiu curajos, sa nu fiu?Doamne, cat ma roade! Si chiar daca as vrea…cum sa ma intorc la casa aceea micuta, cu tencuiala cazuta, lasand sa iasa la iveala acele caramizi rosiatice innegrite de vreme? Cum as putea intra pe poarta aia ruginita si cum as putea pasi prin gradina aceea neingrijita? Si, da! Cum as putea sa dorm, stiind ca oricand acoperisul ala putrezit ar putea sa-mi sparga scafarlia sau sa-mi striveasca trupul? Cata primejdie, ce aventura! Cate amintiri, cata viata curgand prin venele astea mov si noduroase!

Sa ma indrept sau nu spre ea? Sa mai stau aici, in semi-intuneric, pe treptele astea jegoase ale bisericii asteia pure, inalta si plina ochi duminica si de sarbatori?

Dar ce-mi vad ochii! Cumetre, vino-ncoa! Da-mi si mie din posirca aia pe care o tii la gura! Nu te mira, barbosule, avem amandoi doua mainii, doua picioare, 20 de degete, o dorinta nestavilita de a bea alcool si de a hoinari de nebuni prin orasul asta zdrentaros!

Da, asa, asa! Da-ncoace cumetre, fie-ti inima buna si sufletul plin de alcool! Ce bei acolo? Nu-mi spune! Asteapta, asteapta!

„E rom!”

Ba e pe dracu‘! Cum sa fie rom, cumetre? Nu vezi ce gust are? Ce mireasma…parca ar fi un…nu stiu..Ah, da! Seamana leit cu mirosul pielii ei! Da, scortisoara! Si cirese!

Nu te uita la mine ca la un nebun cumetre, ca nu sunt! Jur pe sfanta cruce ca nu sunt! Nu vezi? Costum gri, batista in buzunarul de la vesta asta mirobolanta, pantofii astia negrii luciosi si palaria, desigur, palaria… Ah, da’ unde mi-e palaria, cumetre? Aoleu, palaria mea neagra, vigoarea mea! Uite-o! Da, neispravita! Zacea acolo in dreapta, langa trepte, in praf, ce jeg si in orasul asta!

Dar de ce te ridici cumetre? Vrei sa pleci? Un’ ai sa te duci? Vino-ncoa sa terminam sticluta asta blestemata! Hai, ca mai e o ora pana se face ziua! Ce farmec mai are orasul asta fara betivii si boschetarii de alta data? Fara jegul, zdrentele si duhoarea lor? Nu dezerta! Te implor, nu o face! Doar nu vrei sa faci de ras aceasta breasla minunata, asa-i? Invata-ma maestre, invata-ma! Promit sa fiu ucenicul tau pana la sfarsitul vietii tale! Nu ma privi cu scarba! Dar m-am gandit mai bine…duceti-va dracu‘ si tu si ea!